Feb 222012
 

English version

Sydney, Prima zi, Sosirea

Pe când creşteam mare în România comunistă, unde paşapoartele erau doar pentru cei aleşi iar ieşirile din ţară pentru simplii cetăţeni aproape imposibile, nu mi-am imaginat niciodată că voi ajunge să vizitez Australia. Visele mele cele mai îndrăzneţe mă duceau până la Paris, dar şi Parisul nu îndrâzneam să-l sper. Între timp a venit revoluţia şi am ajuns să călătoresc şi la Paris şi pe alte meleaguri, de la San Francisco şi Buenos Aires la Hong Kong. Cu toate acestea în momentul în care m-am îmbarcat la Londra în avionul de Bangkok unde urma să prind legătura cu Sydney am avut senzaţia unei irealităţi. Şi iată că totuşi mă aflam într-un avion cu destinaţia Australia, cu Londra vizibilă jos departe ca un covor de lumini. Fusese o zi mohorâtă de iarnă iar eu aşteptasem în aeroport vreme de vreo 7 ore. Prima parte a zborului până la Bangkok a durat vreo zece ore şi jumătate din care am reuşit să dorm vreo şapte. Dorm destul de bine în avion după cum se poate vedea. Apoi au urmat 2 ore de aşteptare pe aeroportul din Bangkok unde ne aştepta o surpriză plăcută: fusesem promovaţi (“upgraded”) la clasa business pentru următoarea bucată de drum. Am mai dormit vreo trei ore iar restul timpului mi l-am petrecut citind din ghidul Lonely Planet “Coasta de Est a Australiei” încercând să stabilesc detaliile pentru următoarele zile. Înainte de plecare am urmărit zilnic ştirile privind inundaţiile de pe Coasta de Est, modificând itinerariul pe ici pe colo în aşa fel încât să nu avem probleme. Dar acum zarurile erau aruncate, rezervările la zboruri şi hoteluri făcute, aşa că nu puteam decât să sperăm că totul va merge bine.

Înainte de aterizare am fost martoră la unul din cele mai frumoase răsărituri din viaţa mea. Cerul era un amestec de portocaliu şi roz, tivit în partea de jos cu nori gri, iar ici şi colo bucăţele de un albastru glorios promiteau o zi frumoasă (nu s-a întâmplat 🙁 după cum urma să constatăm). La trecerea prin vamă a trebuit să aliniem valizele pentru a fi mirosite de un câine lup, special antrenat. “De unde sunteţi?” ne-a întrebat vameşul iar când a auzit că venim din România a continuat “Bucureşti? Timişoara?” Bucureşti am răspuns, dar am fost profund impresionată că auzise de Timişoara. De la aeroport am luat un taxi. Condusul în Australia se face pe partea stângă a străzii, ca în multe ţări care fac sau au făcut parte din Republica Engleză (“British Commonwealth”) ceea ce s-a dovedit interesant de urmărit în drumul spre hotel. Era 7.30 dimineaţa şi oraşul se trezea încet. Am văzut mulţi biciclişti mergând prin trafic şi m-am întrebat dacă în Sydney bicicletele au acelaşi regim ca în San Francisco unde au voie să meargă pe culoarele ocupate de maşini, ba chiar au şi prioritate. La hotel am aflat că vom primi camera la ora 2 după-amiază aşa că am lăsat bagajele la depozit, ne-am luat aparatul de fotografiat şi o hartă şi am ieşit să explorăm oraşul. În faţa hotelului ne-am oprit o clipă ca să ne orientăm pe hartă iar după 20 de secunde cineva s-a oprit să ne ajute. Australienii se arătau a fi prietenoşi, după cum le e şi reputaţia. De la hotel am mers pe jos până la Hyde Park şi cum am ajuns la colţul parcului ne-am decis să ne oprim pentru o scurtă pauză – la urma urmei mersesem vreo patru străzi! 🙂 Aşa că am luat un loc la Hyde Park Cafe şi am purces să încercăm toate berile australiene din meniu: Victoria Bitter, Toohey’s, Crown Lager, Hahn Premium Light. În jurul nostru lumea se ocupa cu luatul micului dejun şi al cafelei de dimineaţă dar având scuza că suntem pe un alt fus orar ne-am hotărât să nu ne simţim prost că bem bere la 8 dimineaţa. Şi ca să ne simtim şi mai uşuraţi, de cum ne-am aşezat la masă a început să plouă, o ploaie ca o perdea diafană, de parcă se materializase din umiditate. Din când în când se oprea după care pornea iar cu aceeaşi uşurinţă, ca şi cum cineva se juca cu un robinet. Am mai comandat un rând, după care am aşteptat următoarea pauză de ploaie că să ne continuăm drumul. Am început explorarea parcului cu Monumentul Comemorativ Anzac, realizat după planurile lui C. Bruce Dellit în 1934 pentru a comemora Forţele Imperiale Australiene din primul război mondial. Pe parte de nord a monumentului se găseşte un bazin dreptunghiular înconjurat de rânduri de plopi, numit “Lacul Reflecţiilor”. Am petrecut ceva timp pe marginea bazinului urmârind păsările după care am continuat prin parc, pe o alee flancată de copaci, până la punctul central al parcului, fântâna Archibald, opera lui François-Léon Sicard, donată de J. F. Archibald în 1932, în onoarea contribuţiei Australiei la primul război mondial.

Va urma …

La colţ de Hyde Park

Beri australiene

Cafeneaua Hyde Park

Obosită după o lungă călătorie

Monumentul Comemorativ Anzac

Monumentul Comemorativ Anzac şi Lacul Reflecţiilor

Fântâna Archibald

Catedrala St. Mary

 Leave a Reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>