Excursie la Yellowstone - Partea a 5a - Grand Teton

English version

În ziua următoare ne-am dus să vedem Grand Teton, un parc naţional la sud de Yellowstone, la vreo 150 de kilometri distanţă. N-am nimerit în cea mai buna zi, atmosfera era ceţoasă şi nu se vedea lanţul de munţi pe care îl vazusem în toate vederile şi pozele de pe web. Dacă ne chinuiam un pic ochii reuşeam să distingem nişte contururi, nişte siluete de munţi ca prin ceaţa. Cred că dimineaţa devreme se mai putea distinge ceva, dar cum prietenii noştri s-au sculat târziu şi a şi trebuit să conducem cei 150 km, am ajuns în Grand Teton abia pe la prânz. Ne-am oprit la Jenny Lake, undeva în sudul parcului, am luat o barcă pâna pe celalalt mal şi am facut doua trasee scurte, mai întii către o cascadă (Hidden Falls, Cascada Ascunsă) şi apoi spre un punct de belvedere pe nume Inspiration Point, Punctul de Inspiraţie, de unde se vedea întregul lac. Pe tot traseul erau pancarte care ne atenţionau că urşii sunt prin zonă şi să nu-i hrănim - cine e nebunul care a încercat să-i hrănească? - să nu lăsăm rucsacele pe jos etc. Traseele au fost drăguţe, deşi un pic cam aglomerate. Pe drumul de întoarcere am trecut pe lânga un semn pe care era scris "Continental Divide", linia de demarcaţie continentală. Ne-am întrebat cu toţii ce o fi aia, se pare că toţi 4 am cam chiulit de la ora de geografie. Ajunsă acasă am citit pe wikipedia ca e "o porţiune de teren înalţata care formează o graniţă astfel încât apa de pe o parte a liniei de demarcaţie se scurge către un ocean iar apa de pe cealaltă parte se scurge către alt ocean, în general de pe cealaltă parte a continentului". Adică în cazul de fată, apele de la vest de linia de demarcaţie continentală se scurg către Pacific în timp ce apele de la est de linie se scurg în Atlantic.








Ne-am hotărât să nu mai mâncăm de seară în parc, ca în serile anteriore ci să mergem undeva mai aproape de casă în West Yellowstone. Alin ne-a convins să mergem la o pizzerie. Nici eu şi nici Cristi nu ne omorâm după pizza, aşa că am avut de ales între 4 sau 5 feluri de mâncare. Eu am comandat "macaroni and cheese", varianta americană de macaroane cu brânză. Pe meniu scria că macaroanele cu brânză de la West Wild Pizzeria din West Yellowstone sunt nici mai mult nici mai puţin decât "de renume mondial". Habar n-am ce or înţelege ei prin renume mondial - poate vine cineva direct de la Paris ca să mănânce macaroane cu brânză în West Yellowstone - dar în orice caz, erau bune. Semănau foarte mult cu macaroanele cu brânză pe care le făcea mama acasă. Macaroanele cu brânză sunt un fel de mâncare foarte popular în US şi cu toate astea a fost prima dată în 10 ani când m-am încumetat să mănânc aşa ceva. Îmi aduc aminte că obişnuiau sa le servească la cantina Intel destul de des dar n-am avut niciodată curiozitatea să le încerc.

Excursie la Yellowstone - Partea a 4a - La Marele Canion

English Version

În a doua zi în Yellowstone ne-am dus să vedem Marele Canion de Yellowstone. Canionul arăta mai impresionant decât m-am aşteptat. De obicei sunt sceptică când întâlnesc nume ca "Niagara Californiei" sau "Marele Canion de Iowa". Americanilor le plac statisticile de genul ăsta şi deseori în excursii găsim câte o pancartă pe care scrie "Al cincilea cel mai înalt masiv de la vest de Mississippi". Sincer, cui îi pasă de lucrul ăsta? Fie iţi place locul respectiv, fie nu. Dacă era cel mai înalt vârf din US atunci da, înteleg. Dar "la vest de Mississippi" sau "la sud de Las Vegas" mi se par nişte repere geografice care nu merită menţionate. Am încheiat paranteza. Ne-am petrecut toată ziua mergând pe marginea canionului, oprindu-ne din loc în loc la puncte de belvedere de pe ambele parţi ale canionului, căscând gura la cele doua cascade formate de râul Yellowstone, cascade cu nişte nume pline de imaginaţie precum Cascada de Jos şi Cascada de Sus. Cu o zi înainte avusesem o discuţie cu Cristi, care mi-a zis că le-am arătat ce e mai bun în prima zi şi că tot ce o să le arat în restul săptămânii o să fie mai slab (eu fiind cea care a făcut programul pe zile şi care a decis ce vedem şi în ce ordine). Dar cu toţii au fost de acord că Marele Canion arăta super. Am avut noroc şi de o zi însorită, proastă pentru facut poze (prea multă lumină), dar excelentă în rest.

Excursie la Yellowstone - Partea a 3a - La gheizere

English version

Cazarea noastră în West Yellowstone a fost o casă mult prea mare pentru 4 oameni, dar cum am plătit la numărul de persoane a ieşit mai ieftin decât la hotel. Casa avea 4 dormitoare, 2 la etaj si 2 la subsol, 3 băi (câte una pe etaj) şi o sufragerie mică plus o bucătărie la parter. Avea şi televizor şi un grătar cu gaz cu care ne-am distrat serile. Însa partea cea mai bună a fost că virgulă casa era foarte aproape de intrarea în Yellowstone aşa că n-a mai trebuit să conducem suplimentar ca să ajungem la intrarea în parc. Oricum parcul era imens şi ne-am petrecut mare parte din excursie în maşină.

În prima zi în Yellowstone ne-am dus să vedem gheizerele. Am început cu cel mai renumit dintre ele, pe nume Bătrânul Credincios (Old Faithful). Bătrânul Credincios e cea mai populară atracţie din parc şi toată lumea se opreşte să o vadă. Numele i se trage de la faptul că erupe foarte regulat cam odată la 80 de minute, fiind cel mai previzibil gheizer din parc. Bazându-se pe durata ultimei erupţii, personalul parcului poate să determine când va avea loc următoarea erupţie. Am ajuns la gheizer cu vreo 10 minute înainte de ora la care se estimase că o să erupă, aşa că n-a trebuit să aşteptam prea mult. O mulţime de oameni aştepta cu răbdare erupţia într-o tăcere completă de parcă aşteptau o minune cerească iar vocile noastre ar fi stricat efectul. Gheizerul a început să scoată nişte abur şi să împroaşte un pic de apă după care a erupt într-o coloană înaltă de apă şi abur. În câteva minute totul s-a terminat şi lumea a început să se îndrepte către parcare.





Noi în schimb ne-am hotărât să urcăm până la un loc numit Observation Point - Puncul de Observaţie de unde se vedea întregul bazin superior de gheizere. Pe cărare am trecut foarte aproape de un bizon. Bizonii erau foarte numeroşi în zonă cu vreo 150 de ani în urmă dar au fost vânaţi până aproape de extincţie spre sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20. În zilele următoare am văzut foarte mulţi bizoni - parcul e plin de ei - aşa că bănuiesc că nu mai sunt pe cale de dispariţie. De la Punctul de Observaţie am pornit în jurul bazinului de gheizere pe o cărare de lemn care făcea înconjurul bazinului. Am admirat o grămadă de gheizere mici si mari, înconjuraţi pe tot parcursul de un miros de ou stricat. Gheizerul Castel a început să erupă şi a erupt vreme de vreo jumătate de oră. Bătrânul Credincios a început şi el să erupă din nou. După traseul ăsta ne-am oprit la hanul Batrânului Credincios (Old Faithful Inn).















Hanul e făcut din bârne de lemn şi arată foate rustic. A fost construit pe la începutul secolului 20. Arată foarte impresionant înăuntru aşa că holul hanului era plin de fotografi toţi cu aparatele îndreptate în sus. Am decis să mâncăm la restaurantul hotelului şi împreună cu Laura ne-am dus să facem rezervări. Fata de la rezervări avea un ecuson pe care scria "Petro Nela. Romania" aşa că am început să vorbesc cu ea în română. Venise în Yellowstone cu un contract temporar de muncă şi a fost foarte uimită să ne audă vorbind româneşte. Părea că se bucură foarte mult că a întilnit pe cineva din Romania. Din păcate n-am vorbit prea mult fiindcă în spatele nostru era o coadă lungă de oameni care aşteptau pentru rezervari aşa ca i-am spus la revedere repede. La masă Cristi şi Alin au încercat să fie creativi şi şi-au comandat bison şi ren, dar mielul meu s-a dovedit mult mai bun. După masă ne-am dus sa vedem asfinţitul la bazinul de gheizere de mijloc.

Excursie la Yellowstone - Partea a-2a

English version

Ketchum n-a fost inclus în planul iniţial, dar un prieten ne-a convins că merită să-l vedem, aşa că am decis să facem un mic ocol. La ieşirea din Twin Falls am dat peste un câmp plin de steaguri americane, în frunte cu un panou mare pe care scria "Memorialul steagului". Ne-am adus aminte ca a doua zi urma să fie 11 septembrie, memorialul fiind probabil ridicat în cinstea evenimentului. Mulţimea de steaguri fluturânde arăta frumos şi îmi pare rău că n-am oprit să facem poze. Ketchum a fost dezamăgitor. Arăta foarte similar cu Tahoe City, CA unde mergem noi la ski iarna. O staţiune de munte tipică americană. Partea bună a fost că am mâncat afară, la un restaurant cu terasă pe acoperiş, ceva rar în SUA unde nu prea se obişnuieşte să mănânci în aer liber. După prânz am mai condus înca vreo jumătate de oră la nord de Ketchum printr-o zonă de deal şi de munte plină de brazi, pe nume Sawtooth National Recreational Area. Până la urma am decis că ne-am făcut o idee aşa că ne-am întors la traseul nostru iniţial.

Din loc în loc pe şosea erau semne marcând "locuri de interes istoric", în fapt traseul urmat de emigranţii din est în secolul 19 ca să ajungă în vestul SUA. Următoarea oprire pe care am făcut-o a fost la "Craterele de pe lună" un alt loc desemnat ca monument naţional. Craterele au fost o surpriză placută fiindcă locul arăta foarte mişto. O câmpie imensă plină de lavă întărită în forme care de care mai ciudate. Drumul spre crater era o şosea prăfuită ceea ce făcea ca locul să arate şi mai ciudat şi departe de lumea dezlănţuită. Sper să nu apară vreun orăşel acolo care să strice tot efectul. Vulcanul care produsese craterele e inactiv, ultima erupţie având loc acum vreo 2000 de ani, dar am citit pe una din pancartele plantate de îngrijitorii parcului că geologii cred că e posibil ca zona să devină activă la un moment dat. Un drum de 11 km permite accesul la o mică porţiune din crater, aşa că am avut ocazia sa admirăm tot felul de cratere si conuri vulcanice si chiar să excaladăm printr-un tunel creat tot de lavă. Ne-am învârtit prin parc vreme de vreo 3 ore în care am făcut mici trasee şi ne-am plimbat prin peşteri. Am făcut tone de poze (din care nu mă îndur să şterg acum, aşa că în curând va trebui să cumpărăm alt hard). Când a început să se însereze am şters-o spre West Yellowstone.

Excursie la Yellowstone - Partea 1

English version

Prima zi din excursie n-a fost cine ştie ce. Am condus cam 1100 de kilometri, trecând din California în Nevada şi pe urmă în Idaho, oprindu-ne în Twin Falls, Idaho. Plecaţi din Sunnyvale California pe la 10 dimineaţa, am ajuns în Twin Falls noaptea pe la 11, după ora locală. Ne-am oprit pentru prânz la un fast food pe marginea şoselei, unde am mâncat un pui groaznic. Pe drum am petrecut timpul vorbind cu Laura si Alin, cu care nu ne văzusem de patru luni, aşa că am avut o groază de povestit. Peisajul din jur a fost poate un pic cam monoton, dar era ceva ce nu vedem prea des, aşa că nu ne-am plictisit. Nevada arată ca partea deşertică din sudul Californiei, unde am tot fost în cei şase ani de locuit aici. Câmpuri galbene, de iarbă arsă de soare se întindeau până la orizont. Ici si colo vaci negre contrastau frumos pe galbenul câmpiei. Din loc în loc am întâlnit câte un casino, undeva în mijlocul câmpului, la mare distantă de orice altă aşezare omenească, şi ne tot întrebam între noi, cine vine până acolo doar ca să joace la ruletă. Parcările erau pline deci clienţi există. Eram destul de obosiţi când am ajuns în Twin Falls aşa că ne-am dus repede la culcare.

A doua zi am reuşit să ne urcăm în maşină gata de plecare pe la 10 dimineaţa. Motivul pentru care am făcut oprirea în Twin Falls a fost cascada Shoshone. Nu mă aşteptam la mult, fiindca înainte de a pleca la drum am apucat să citesc undeva că cascada arată cel mai bine în aprilie, când debitele de apă sunt maxime, dar că pe timpul verii debitul scade considerabil fiindcă apa e redirecţionată pentru irigaţie. Probabil că septembrie e chiar cel mai prost moment al anului pentru văzut cascada. Am văzut poze cu Shoshone pe web si arătau foarte bine, dar am bănuit că pozele erau făcute în primavară, şi probabil şi în anii cu debite mai mari. Intrarea în parcul cu cascada e la vreo 4 kilometri de strada principală din Twin Falls. Odata ajunşi am primit şi o broşură unde cascada era descrisă ca fiind - cum altfel? :) - "Niagara Vestului". Ba chiar scria acolo şi că Shoshone e mai înaltă cu 15 metri decât Niagara. Din păcate bănuielile mele s-au adeverit. Cascada nu arăta deloc ca în pozele de pe web. Arăta drăgut dar nu foarte impresionant, oricum departe de imaginea Niagarei. Am făcut câteva poze şi am pornit la drum spre Ketchum.

Monet în San Francisco

English version

Ieri m-am dus să văd o expoziţie de Monet la Muzeul Legiunii de Onoare din San Francisco. Odată ajunsă acolo am constatat că n-am unde parca. Parcările erau pline ochi iar vreo 30 de maşini se învârteau prin parcare aşteptând să apară cineva care să elibereze locul. După ce am ajuns in pragul unei crize de nervi am găsit şi loc de parcare şi ... suspans ... am constatat ca mi-am uitat portofelul acasă şi că n-am cu ce plăti biletul de intrare. Încep sa semăn cu Cristi care zilnic işi pierde portofelul prin casă. Azi am făcut o a doua încercare. M-am sculat devreme ca să ajung la expoziţie la ora deschiderii. Arta cere sacrificii. Am ajuns la muzeu pe la 9.35 şi iar n-am găsit parcare - cred că unii San Franciscani au dormit în faţa muzeului. Am parcat la ...'n praznic şi după 20 de minute, $15 intrare şi încă $6 un ghid audio am ajuns în fine în sala de expoziţie. Tema expoziţiei: Monet în Normandia.



Sălile de expoziţie gemeau de oameni. Era foarte dificil să te mişti prin camere şi să ajungi în faţa unui tablou. Pun pariu că depăşeam cu mult normele de incendiu ale clădirii - în US normele stipulează maximum de oameni care se poate afla într-o cameră. Pe motivul ăsta ne-a oprit poliţia o petrecere pe când eram studenţi la Rutgers. Închei divagaţia. Cu toată aglomeraţia cu tot pot zice că mi-a plăcut expoziţia. Monet a pictat subiecte din Normandia toată viaţa, aşa că erau tablouri începând cu 1865 şi mergând pâna la începutul secolului 20.



Monet s-a mutat în La Havre în Normandia la vârsta de 5 ani şi acolo a început să picteze. După ce s-a mutat la Paris a revenit de multe ori să picteze în Normandia iar spre sfârşitul vieţii s-a mutat la Giverny, în celalalt capăt al Normandiei fată de La Havre. Unele dintre picturile din ţinerete erau în stil realist. N-aş fi ghicit că sunt ale lui Monet. Cel mai mult mi-a placut o pictură cu catedrala din Rouen la răsărit. Multe dintre picturi erau parte din serii. Lui Monet ii plăcea să picteze acelaşi subiect la diferite momente din zi şi în diverse anotimpuri. Îmi pare bine ca am apucat să văd expoziţia, că se termină pe 17 şi cum noi mâine plecăm la Yellowstone nu mai apucam să o văd pâna la închidere.

Înapoi în California

English version

După aproape 20 de ore de drum am ajuns în sfârşit înapoi în San Francisco. E trei dimineaţa şi nu pot dormi, fiindcă m-am încăpăţânat să dorm după-amiază deşi Cristi m-a rugat să n-o fac, dar eram tare obosită fiindcă n-am reuşit să dorm în avion, habar n-am de ce, de obicei dorm tun când iau avionul. A fost un zbor uşor, fără peripeţii. Am avut locuri lângă ieşirea de urgenţă şi asta a fost tare bine, că am putut să ne întindem picioarele. Din păcate era şi lângă toaletă şi încontinuu se perindau oameni pe la picioarele noastre. Am văzut două filme franţuzeşti, nişte tâmpenii, şi am încercat să citesc dar tot a trecut foarte greu timpul. În Paris am avut escală doar de o oră, şi ne-a fost frică că o să pierdem avionul de San Francisco dar am ajuns la timp. CDG e un aeroport destul de bine organizat.

Apartamenul nostru miroase a aer închis, dar sper că mirosul o să
dispară în câteva zile. M-am gândit că o să mă simt ciudat când o să revăd apartamentul după mai bine de 4 luni, dar n-am avut nici o problemă să-mi găsesc toate lucrurile pe unde le-am lăsat (a durat câteva secunde să-mi aduc aminte numărul de telefon, singurul act ratat pe ziua asta). San Francisco era un pic ceţos, ca întotdeauna la început de septembrie. Am făcut o poză de pe balcon.



Maşina a plecat de la prima cheie, asa că de data asta nu mai trebuie tractată. Cristi a cumpărat câte ceva de la magazinul rusesc de pe Market cu 32, aşa că avem şi de mâncare. Evident că am uitat ceva în frigider când am plecat în aprilie, şi acel ceva aproape că a prins viaţă. Un lucru pe care l-am observat amândoi este ce linişte e în apartament în miezul zilei. În Bucureşti e mereu gălăgie, câini lătrând, pisici mieunând, vecinu' care-şi pune termopane, maşini, copii urlând. Bănuiesc că motivul e că aici suntem cocoţaţi în vârful dealului.

Am o presimţire că azi voi fi tare obosită. Şi am de sortat poşta pe 4 luni. Weekendul ăsta e weekend "lung" pentru lumea muncitoare din America, cu lunea liberă pe motiv de ziua muncii. Americanii, oameni pragmatici, nu s-au mai încurcat cu date fixe, ci şi-au pus sărbătorile în aşa fel încât tot omul să se bucure de un weekend prelungit. Ziua muncii, de exemplu, se sărbătoreşte în fiecare an în prima luni din septembrie, fie ea 1, 2, 3, 4, 5 etc septembrie.