Poze grămadă

English version

M-am decis ca în zilele în care n-aş posta nimic, pentru că n-am avut timp să scriu, să postez măcar poze din locurile pe care le-am vizitat. Poze am o tonă. Îmi place să fotografiez; sunt o fotografă amatoare, nici pe departe o expertă dar îmi place să fac poze când călătoresc. Câteodată sunt una dintre cei etichetaţi de prieteni drept "japoneza la lucru", dintre cei care văd un loc prin obiectivul aparatului dar pur şi simplu nu mă pot abţine să nu fac poze. Ideal mi-ar place să captez în fotografiile mele esenţa unui loc, ca atunci când cineva se uită la poze să-şi zică de exemplu "pot să simt atmosfera Parisului când văd pozele astea". Nu prea îmi reuşeşte, de cele mai multe ori pozele mele sunt pur şi simplu o colecţie draguţă de fotografii din locurile pe unde am fost. Iniţial m-am gândit că aş putea să încerc să public o poză pe zi, dar cum mă cunosc foarte bine, ştiu că n-o să mă ţin de un plan atât de strict aşa că o să încerc doar să postez cât de des pot. Am poze să-mi ajungă până în mileniul următor.

Pentru că plecăm în Argentina vineri, m-am gândit să încep cu poze pe care le-am făcut în Argentina în prima excursie din februarie 2006. Pozele de mai jos sunt de la un spectacol de tango de la Cafe Tortoni, o cafenea faimoasă de pe Avenida de Mayo din Buenos Aires. Cafeneaua datează din 1858, şi se află într-o clădire impozantă în stil fraţuzesc de sfârşit de secol XIX.

La mulți ani oameni buni!

English version

Poze de la ninsoarea de ieri din București:

Călătoriile și sentimentul de securitate

English version

A trecut și Paștele și ca urmare am un kilogram și jumătate în plus. Am mers în vizită pe la familion, așa cum facem de fiecare dată când revenim în România. Am ieșit și cu prietenii și eu m-am plimbat prin oraș să văd ce mai e nou. Băsescu a fost suspendat din funcția de președinte.

Duminică am plecat spre Israel într-o vacanta de două săptămâni. Am mai fost în Israel în octombrie 2005 și mi-a plăcut. Israel e (după cum am găsit un comentariu pe web) "o țară mică cu atracții turistice mari". Dat fiindcă am crescut în comunism nu sunt o persoană religioasă. Merg la biserică doar o dată pe an și nu citesc Biblia. Cu toate astea chiar și cineva ca mine simte ceva când ajunge la Nazareth, sau la râul Iordan. E ca și cum ai respira istoria, veche sau nouă, n-are importanță.

Când spun cuiva din Romania că plecam în Israel în vacanța, primesc de fiecare dată ca răspuns "Și nu vă e frică?" Aceeași întrebare am primit-o și în 2002 când am venit la București să ne luăm greencardul. "Nu vă e frică să mergeți în America?" (asta era din cauza lui 11 septembrie). "Locuiesc deja acolo, doar că până acum aveam viză de lucru. Nu se va schimba nimic." Acum doi ani am primit un email de la un elvețian care voia să vină în vacanța în România. Dat fiind că la știri auzea numai de rău despre România, omul era speriat. M-a întrebat dacă să-și cumpere un spray paralizant. L-am liniștit, cel mai probabil că n-o să i se întâmple nimic. După ce a venit în vacanță și s-a simțit foarte bine, râdea și el când își amintea cât de speriat a fost. La fel s-a întâmplat când am mers în Argentina, câțiva dintre prietenii nostri și-au exprimat mirarea la curajul nostru de a merge într-o țară din America de Sud. Imaginea dată de mass media despre un anume loc nu reflectă întotdeauna adevărul iar frica și sentimentul de insecuritate își au de multe ori rădăcina în ignoranța noastră privind locul respectiv. Vorbind serios, există vreun loc în lumea contemporană în care să fim în completă siguranță? Eu cred că nu. Mulți cred că locul cel mai sigur din lume e acasă, dar e asta întotdeuna adevărat? Se aștepta cineva să se întâmple ce s-a întâmplat la Virginia Tech acum câteva zile? Am prieteni care au susținut interviuri pentru posturi de profesor acolo. Una dintre victime a fost profesorul Liviu Librescu, evreu născut în România, care a supraviețuit unui lagăr de muncă în Transnistria și regimului comunist din România ca să-și găsească sfârșitul în locul unde probabil se simțea cel mai în siguranță. Din păcate nu suntem niciodată la adăpost de actele de violență la întâmplare, și tot din păcate asta e o realitate a zilelor noastre cu care trebuie să trăim.

Concluzia postului meu este să nu vă fie frică să călătoriți. Sigur că nu încurajez călătoriile în zonele de conflict armat. Și mie îmi e un pic frică când călătoresc într-o țară cu o istorie violentă ca Israel. Dar în general, credința mea e că marea majoritate a oamenilor vrea să trăiască în liniște și pace.

Câteva poze din vizita anterioară în Israel:

Acra



Muntele Golan



Râul Iordan, locul unde Isus a fost botezat (complet cu magazin de suveniruri)


Marea Galileei


Nazareth, Grota Fecioarei Maria, înăuntrul Bisericii Bunei Vestiri (se crede că pe aceste locuri Fecioara Maria a fost anunțată de către înger că va deveni mamă)


Grădinile Baha'i, Haifa

Grota lui Ilie, Haifa


O sticlă de Coca Cola


Marea Moartă

Noi plutind la Marea Moartă

În avion

English version

Ce e de făcut când ai de mers 12 ore cu avionul și ai cu tine un aparat de fotografiat proaspăt achiziționat? Pentru început vreo 30 de poze cu aripa avionului, urmate de 10 poze cu scaunul și cartea de citit, portrete lui Cristinuțu, Amsterdam văzut din avion etc. Mai aveam puțin și-mi fotografiam șireturile.

Aripa avionului:



Cartea de citit:



Aterizarea în Amsterdam:



Aeroportul Schipol



Destinație finală, București:

Apă şi foc

English version

Hawai'i, Insula Mare, ziua a 5a. Ziua a 5a a fost cea mai plină de evenimente şi cea mai lungă: am plecat dimineaţa devreme de la hotel şi ne-am întors după miezul nopţii. Înainte de plecare m-am uitat pe internet la vreme şi am văzut că şansele de ploaie erau de 50% dar cum mai aveam doar două zile până la plecare şi voiam să mai încercăm o dată să vedem vulcanul ne-am hotărât să mergem. Şi am avut noroc, fiindcă a fost mai bine decât cu două zile în urmă. De data asta am reuşit să vedem cascadele de pe drumul spre Hilo şi ploaia chiar s-a limitat la variante "scurte si pe alocuri". Prima oprire a fost la cascada Umauma, o cascadă frumoasă în mai multe trepte, pentru care a trebuit să plătim o taxă de intrare fiindcă drumul de acces era proprietatea unei grădini botanice. Se pare că nimic nu e gratis în paradis :) Am admirat cascada, ne-am plimbat puţin prin gradina botanică şi trebuie să recunosc că mi-a placut foarte mult, îşi merita banii. Grădina era plină de plante exotice, multe pe care nu le mai văzusem înainte si altele pe care credeam că le ştiu, dar aici arătau altfel. Când am plătit intrarea am observat că lângă casa de marcat erau nişte sprayuri contra ţânţarilor dar le-am ignorat. Evident că am ajuns să regretăm decizia câteva minute mai târziu când intrasem destul de adânc pe cărare cât sa ne fie lene să ne întoarcem şi-am fost asaltaţi de ţânţari din toate părţile. Aşa că am ieşit din grădina botanică în ritm de breakdance, încercând să scăpăm de ţânţarii care-şi serveau prănzul din membrele noastre. Cam târziu, m-a ţinut scărpinatul până la următoarea oprire, la alte cascade Akaka si Kahuna. Era a treia oară că ne opream la cascadele astea, primele două dăţi nefiind în stare să ne dăm jos din maşină din cauza ploii. De data asta am avut mai mult noroc. Ca să ajungem la cascade am mers pe o cărare prin pădurea tropicală. Cu atâta ploaie, toată vegetaţia era "în floare" ca să zic aşa, adică abundentă şi de un verde aprins, sănătos.

După Akaka şi Kahuna Cristi a hotărât că am văzut destule cascade pe ziua respectivă şi am pornit-o spre vulcanul Kilauea. Ne-am oprit la oficiul turistic să întrebăm unde putem vedea lava (toate parcurile naţionale din SUA au un centru turistic unde poţi afla informaţii despre parc). După centrul turistic ne-am oprit la câteva cratere şi-am făcut nişte trasee scurte şi vreo 100 de poze. Şansele de 50% ploaie se traduceau aici printr-o ploaie măruntă. Mi-a plăcut peisajul arid, lipsit de viaţă, pământul negru şi fumegând; la unul din cratere am văzut şi o urmă de curcubeu. Cam cu o oră înainte de apusul soarelui am condus până la capătul unui drum numit "drumul lanţului de cratere", am parcat şi am luat-o pe jos. Am trecut pe lângă multe semne care ne avertizau cât de periculos e locul în care ne aflam (modalitatea parcului să se spele pe mâini de eventualele procese). Drumul pavat s-a terminat şi am continuat traseul pe câmpul de lavă. Personalul parcului marcase două trasee pe lavă cu nişte triunghiuri galbene de plastic. Primul traseu era foarte scurt şi se oprea la un loc de belvedere de unde dacă aveai ochii buni puteai vedea lava curgând în ocean. Ne-am hotărât să mergem mai departe şi am luat-o pe celalalt traseu, continuând şi după ce se termina marcajul. La un moment dat am dat de o veche bucată de drum, inclusiv de un semn cu "Nu Parcaţi" care era prins în mijlocul lavei. Am mers mai departe pe câmpul de lavă până când s-a întunecat de tot, moment în care ne-am hotărît să ne întoarcem. Din locul în care eram se vedeau multe râuri de lavă strălucind în noapte. Arăta foarte impresionant aşa că am stat puţin şi ne-am uitat. Pe urmă ne-am mai chinuit un pic genunchii (nu e chiar uşor să mergi pe lavă prin întuneric), ne-am întors la maşină, am cinat la hotelul din parc si am plecat spre hotel. Personalul restaurantului a fost la înalţime; mai întâi ne-au zis că trebuie să aşteptăm o jumătate de oră pentru o masă, dar când au auzit la ce hotel stăm şi că avem de condus 3 ore până acolo ne-au aşezat la masa imediat.

Cascada Umauma



La gradina botanică





La cascada Akaka



Kilauea Volcano

Un loc de refugiu

English version

Hawaii, Insula Mare, ziua a 4a. În a patra zi de vacanţă Cristi s-a răsculat şi a cerut să mergem la snorkeling după cum îi promisesem din San Francisco (am găsit pe web că traducerea la snorkeling ar fi "scufundare de suprafaţă" sau "scufundare cu tub de respirat"). Frunzărind ghidul de călătorie după un loc bun de snorkeling am aflat că unul din locurile recomandate de autori era foarte aproape de un vechi templu hawaian, Pu'uhonua o Honaunau. Aşa că m-am gândit să împuşc doi iepuri dintr-o lovitură, vedem templul şi pe urmă mergem la snorkeling. Am trecut din nou pe lângă câmpurile de lavă stropite cu pietre albe, pe lângă aeroport şi orăşelul Kailua, continuând să mergem sud până când am ieşit de pe autostradă pe un drum care cobora spre ocean. Pu'uhonua o Honaunau se traduce ca locul de refugiu la Honaunau şi în trecut avea rolul de a spăla păcatele celor care încalcau legea. În vechime societatea hawaiană era guvernată de un sistem de legi foarte strict numit kapu conform căruia oamenii puteau fi acuzaţi de crime şi executaţi pentru cauze diverse dintre care unele ridicole cum ar fi "umbra vinovatului a căzut peste persoana şefului", "vinovatul a mers pe aceeaşi cărare cu şeful" sau "vinovatul a mâncat în prezenţa unei persoane de sex opus" (se mai plânge careva că trăieşte în România anului 2007?). Oamenii credeau că astfel de încălcări ale legii aduceau mânia zeilor şi cu ea foametea, erupţiile vulcanice, valuri uriaşe şi cutremure, aşa că vinovatul era omorât rapid pentru a îndepărta furia cerească. Singura şansă pentru cei ce se făcuseră vinovaţi de astfel de crime era să ajungă la locul de refugiu, unde preoţii puteau conduce ceremonii care să-i absolve de păcate şi astfel se puteau întoarce la casele lor. Acuzaţiilor nu le era uşor să ajungă în locul de refugiu, fiindcă acesta se găsea chiar lângă palatul regelui, un loc plin de gărzi şi războinici. Astăzi Pu'uhonua o Honaunau e un parc naţional atât de liniştit şi frumos întreţinut că îşi merită numele de loc de refugiu. Ne-am plimbat un pic prin parc, printre palmierii slăbănogi şi reconstrucţiile unor colibe hawaiene, pe lângă zidul care separa locul de refugiu de domeniul regal şi pe lângă un templu din stuf, tot o reconstrucţie a unui templu vechi care obişnuia să adăpostească oasele a 32 de conducători. În mijlocul parcului plaja unui golf mic era plină de broaşte ţestoase care se încălzeau la soare. Am mers pe lavă până la ocean, încercând să găsim peşti în ochiurile de apă formate în golurile din lavă după care ne-am dus la snorkeling pe o plajă chiar la nord de locul de refugiu. Ghidul avea dreptate, locul era foarte bun pentru snorkeling, plin de peşti şi ţestoase. Pe drumul spre casă am mai făcut o oprire, la biserica pictată St. Benedict, o biserică catolică micuţă ai cărui pereţi au fost pictaţi cu scene biblice de către un preot venit tocmai din Belgia în 1899.

Ploaie în luna lui Marte

English version

Insula Mare, Hawai'i, Ziua a 3a. Toate cele trei insule hawaiene pe care am fost până acum au un lucru în comun, şi anume partea de vest a insulei e uscată şi însorită mai tot timpul în timp ce partea estică a insulei e ...aaa... în ghidul meu de călătorie scrie "verde" dar o să fac eu traducerea, în acest context "verde" înseamnă ploioasă. În Hawai'i diferenţele de temperatură dintre vară şi iarnă nu sunt mari (aici iarna e ca vara ca să-l parafrazez pe domnul preşedinte), dar iarna plouă mai mult, mai ales pe partea estică a insulei. Aşa că pentru cazare am ales un hotel pe partea vestică a insulei, deşi vulcanul pe care voiam să-l vedem e situat exact în partea opusă. Înteleg că ploia e bună la multe, dar nu în vacanţă. În a treia zi ne-am gândit să aruncam un ochi şi în această zonă verde. La starea vremii anunţaseră ceva în genul "ploi scurte pe alocuri" şi m-am gândit ca românu' că "merge şi aşa" :) dar cred că meteorologii din Hawaii au un simţ al umorului foarte dezvoltat fiindcă la faţa locului s-a dovedit că nu erau ploi scurte ci mai degrabă ploua încontinuu, şi nu era pe alocuri ci mai degrabă peste tot. Mai târziu am aflat că starea vremii e privită de localnici ca un fel de banc bun, fiindcă de fapt anunţul sună la fel în tot timpul anului. Până la urmă, ca să rezum ziua, am condus zeci de kilometri prin ploaie şi ici şi colo am încercat să ne dăm jos din maşină şi să vedem câte ceva. Din păcate în majoritatea locurilor ploua aşa de tare că era imposibil să vezi ceva prin cortinele de apă. Am mers pâna la vulcan sperând că se va opri cândva şi ploaia, dar la vulcan pe lângă ploaie mai era şi ceată aşa că am pornit-o înapoi. Pe drumul de întoarcere, printr-o minune, s-a oprit ploaia vreme de vreo 20 de minute aşa că ne-am dat jos din maşină să vedem două cascade, Pe'epe'e şi Rainbow. După care ploaia a pornit din nou. Ne-am întors pe partea vestică la timp ca să prindem ultimele raze de soare.